a

Ionuț Podgoreanu, prim cornist la Opera din Barcelona: „Recunosc – sunt momente în care mă gândesc că mi-ar plăcea să mă întorc în țară”

- - 84- 1193 vizualizari

Prahoveanul (36 de ani) este un muzician de talie internațională. Un maestru al cornului, Ionuț predă la Conservatorul din Barcelona, iar acum se desăvârșește și în arta dirijatului.

Andrei Crăciun

Ultima dată când te-am văzut (n.r. – Ionuț a fost colegul meu de bancă în clasele primare), acum cinci ani, lucrai la Opera din Barcelona, unde interpretai la corn, ca – sper să nu greșesc – prim cornist și mai și predai la Conservatorul din localitate. Cinci ani mai târziu, te regăsesc făcând studii să devii și dirijor. Care e treaba cu dumneata, domnule Ionuț Podgoreanu? Cine ești dumneata? Care e povestea ta?
Sunt originar din Plopeni, Prahova, fiul unor oameni cinstiți care iubesc muzica și arta în general, fără de care nu aș fi reușit sa fiu ceea ce sunt. Am un frate genial, Florian Podgoreanu, pianist, profesor corepetitor la Salzburg,  am o căsnicie fericită și sunt tatăl a două fete. Profesional vorbind sunt prim cornist la opera din Barcelona din 2006, și profesor la Conservatorul din oraș din 2014. Dirijatul este altă consecință a pasiunii pentru muzică, poate din dorința de a învăța și mai mult, și de a evada din rutină. Alta variantă a dirijatului, ceva mai spirituală, este cea despre care și tu ai vorbit la o prezentare de carte, în care spuneai că dacă îți este menit să faci un lucru, îl vei face mai devreme sau mai târziu. Cum dirijatul a venit de la sine, îmi place să cred că așa trebuia să fie.

Ai studiat muzica în țara noastră, pentru a te consacra apoi internațional. Care a fost parcursul dumitale academic? Ce ai învățat din școala românească – și ce nu, dar ai fi vrut? Cum stăm cu pregătirea tinerelor generații de muzicieni?
Am început cornul la Liceul de Muzică din Ploiești în clasa a V- a, opt ani mai târziu am fost la Conservator la București pentru un an, după care am plecat la Salzburg, la Universitatea Mozarteum, unde mi-am terminat studiile, inclusiv cele de master la profesorul Hansjörg Angerer. Am citit undeva că profesorul unei școli mici e mai important decât rectorul unei Universități de presitigiu. Mi-a rămas asta în cap pentru că am avut un noroc nespus în a-l avea profesor de corn la Liceul de Muzică pe domnul Liviu Săvuță, un om cu o pasiune de la care e imposibil să nu te molipsești. Și dumnealui a rămas un fel de guru pentru mine în ceea ce privește cornul, chiar ieri am fost să îl vizitez la școală și să îi cânt. A fost  o oră de corn ca cele dintotdeauna. Asta a fost școala mea românească: pasiune, disciplină, sacrificiu, studiu mult. Puțin mai târziu a apărut doamna Mădălina Dumitru, corepetitoarea nostră de la clasă, care mi-a deschis mintea spre alte dimensiuni muzicale. Nu pot să nu îi amintesc pentru că dumnealor sunt în mintea mea zi de zi când cânt la corn. Pregătirea tinerilor muzicieni este un subiect foarte interesant, în situația în care, dacă pe “vremea mea” ascultam aceeași casetă de sute de ori, pentru că nu existau altele, în ziua de azi, studenții au platforme online ca Spotify, Youtube etc., unde pot asculta zeci de versiuni ale aceleiași simfonii. Este fantastic. Există pe internet masterclassuri întregi ale celor mai mari muzicieni, poți învăța multe. Întâmplarea face că, deși există aceste facilități, interesul a scăzut. Întodeauna am spus că formula ideală este pasiune, studiu și curiozitate constantă.


Întâmplarea face să te cunosc încă din copilărie, așa că știu că au fost necesare eforturi constante din partea familiei pentru a vă susține în plină tranziție – ție și fratelui tău, pianistul Florian Podgoreanu – instrucția muzicală, dar – și aici vreau să te aduc – și destulă muncă de lămurire cu vecinii de la bloc, în orele în care repetai la corn. Cum au fost acei ani?
Acei ani au fost poate cei mai frumoși, tocmai pentru că existau niște obstacole datorită cărora cred că pasiunea a crescut și mai mult. Eforturile alor mei au fost titanice, atât din punct de vedere financiar, cât și emoțional. Aș putea vorbi ore întregi despre asta. Mai ales acum, tată eu însumi, realizez și mai bine cât de greu le-a fost și cât curaj au avut. Cât despre vecini, prefer să nu comentez.

Locuiești de mulți ani în străinătate – ai concertat în toată lumea, ce te mai leagă de România, Ionuț Podgoreanu? Revii, totuși, des aici – mai este aici acasă? Cum s-a schimbat țara noastră în acest deceniu și jumătate de când o privești de aproape mai mult în vacanțe?
Mă leagă familia. Mă leagă amintirile copilăriei, și acum cu atât mai mult aș vrea ca fiicele mele să cunoască țara în care eu m-am născut, tradițile, oamenii… Există o schimbare în bine, și o spun din perspectivă de muzician. Financiar orchestrele sunt mai bine plătite, există mai multe festivaluri de muzică, există școli de vară pentru tinerii studenți muzicieni, lucrurile încep să se miște pe drumul cel bun.

Cum vezi tu – de la Barcelona – viitorul României? Ce o să se aleagă de țara noastră? Și ce putem face să fie mai bine? Dumneata, punctual, ce faci?
Continui cu punctul meu de vedere – ca muzician. Eu, punctual, fac tot posibilul să merg la Brașov în fiecare august și să prdeau cursuri de corn la academia de vară ”Musica Kronstadt”, care ușor-ușor ia o anvergură internațională. Anul acesta vor fi 80 de cursanți la toate instrumentele. Eu aș obliga școlile primare să ducă elevii măcar o dată pe an la operă sau la teatru sau la un concert simfonic. Aș “investi”pe termen lung în formarea copiilor, în a-i introduce în lumea artei de mici.

Te gândești să te restabilești vreodată în România? Cum și de ce?
În general încerc să nu mă gândesc când este vorba de decizii de genul ăsta. Las lucrurile să vină natural, de la sine, nu îmi place să le forțez. Recunosc însă că sunt momente în care mă gândesc că mi-ar plăcea să mă întorc în țară. Vom vedea.

Ce întrebare ai fi vrut dumneata să îți pun și cum mi-ai fi răspuns la ea?
Când vei avea urmatorul concert în România? În februarie 2020, voi avea marele privilegiu de a dirija orchestra filarmonicii din Ploiești, și solist la pian va fi fratele meu, Florian.

CITAT
Eu aș obliga școliile primare să ducă elevii măcar o dată pe an la operă sau la teatru sau la un concert simfonic. Aș “investi” pe termen lung în formarea copiilor, în a-i introduce în lumea artei de mici.
Ionuț Podgoreanu, muzician

 

 

 

 

84 recommended
1193 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun