În spatele unei eleganțe și rafinament deosebit, Rodica Paléologue ascunde un om greu încercat de viață. Rodica este stabilită de peste 30 de ani în Franța, iar azi defilează şi pozează pentru cele mai cunoscute case de modă din lume. Provine dintr-o familie refugiată din Bucovina și a fost deportată la vârsta de un an într-o mică localitate din mijlocul Bărăganului, împreună cu familia sa. Cunoaște nouă limbi străine, printre care latina, sanscrita și greaca veche. A lucrat pentru Muzeul Luvru și a creat fondurile de carte în latină, greacă veche și Bizanț pentru noua Bibliotecă a Franței. Timp de 22 de ani a fost ,,Chargee de collection en roumain” la Biblioteca Națională a Franței – era coordonatoarea colecțiilor de carte în limba română.

– Ați plecat din România în urmă cu 30 de ani, dar în continuare vă întoarceți în țară la fiecare zece ani. Cum arată acum România?

Rodica Paléologue: Aproape după 10 ani în România, aș spune că s-a schimbat, s-a schimbat în bine din punctul de vedere al evoluției societății. Monumentele par un pic în așteptare, dar rămâne frumos….

– Aveți o poveste de viață impresionantă, unde v-ați născut și care sunt amintirile din copilărie? De unde sunteți de loc din România?

Rodica Paléologue: Sunt de peste tot, m-am născut în Banat. Parinții mei s-au refugiat din Bucovina, au trăit în timpul imperiului, bunicii mei au trăit în timpul Imperiului Austro-Ungar. Bunicul meu făcuse studiile la Viena, după aceea au trăit la Cernăuți. A fost primar într-un alt oraș, după care împreună cu familia s-a refugiat și am petrecut câțiva ani în Banat. Între timp, m-am născut, iar mai târziu am fost depotați cu toții în Bărăgan pe pământul gol, așa cum s-ar zice, în câmp…. Și mama zicea ,,la țăruș”, era un jargon inventat pe măsura realității. Nu exista … Am supraviețuit unei perioade greu de conceput și pe care nu o prevăzuse nimeni și care nu era destul de organizată ca să ne dăruiească și să prevadă mijloacele de subzistență.

Rodica Paléologue: M-am dus în ,,orașul lumină” în care eram un sâmbure de întuneric care a încercat să încolțească.

– Ați plecat acum 30 de ani din țară? Cum ați ajuns în Franța?

Rodica Paléologue: La un moment dat am plecat din țară și am ales Franța lucrurile s-au întâmplat înaintea Revoluției. Am început din 1987 și am terminat în august 1989. M-am dus în ,,orasul lumină” în care eram un sâmbure de întuneric care a încercat să încolțească. Am început cu un stagiu, un stagiu pe care l-am câștigat cu multă trudă și multă abnegație față de limba franceză. Eu nu cunoașteam limba franceza decât din cărți. Acest stagiu m-a pregătit în calitate de specialist în mijloace de comunicare, tot ce era comunicare, de la buget, până la informatică. Informatica era la începuturi la vremea aceea. În Franța existau Miniteluri, ceea ce era o noutate mondială.

– Cum ați ajuns să lucrați pentru Muzeul Luvru?

Rodica Paléologue: Poate că am ales din întâmplare, însă dorințele noastre sunt foarte adesea nelămurite și ne conduc dacă le ascultăm către un viitor compatibil cu persoana noastră. Încet, încet am descoperit mai multe compatibilități, nu aș putea zice talente pentru că este mai multă învățătură. Aici am terminat facultatea de limbi clasice, am fost muzeograf, după care acolo am continuat un mic doctorat în domeniul diplomație și am făcut acest stagiu timp de șase luni. De dimineața până seara am învățat serios, după care a avut curajul să merg la Luvru și să încerc să lucrez la Muzeul Luvrului. Nu am reușit din prima zi, abia de a treia zi am reușit și am lucrat timp de doi ani.

– După Muzeul Luvru, timp de 22 de ani ați lucrat pentru Biblioteca Națională a Franței? Cum s-au desfășurat lucrurile?

Rodica Paléologue: Am reușit să lucrez și la Biblioteca Națională a Franței în perioada de șantier, unde de fapt noi constituiam colecțiile pentru o bibliotecă ce nu exista la momentul respectiv. Eu eram responsabiliă de latină, greacă veche, Bizanț și științe auxiliare ale istorie. Biblioteca Națională a Franței este situată pe 7 hectare și lucrează 2.000 de persoane. Personalul în întregime este de 2.500, dar oamenii sunt repartizați în șapte sedii. Aveam biroul meu, dar din când în când aveam câte o obligație diplomatică, dar eram și președinte de sală și le dădeam informații cercetătorilor. Pe de altă parte, aveam misiunea de a însoți uneori o personalitate într-o limbă pe care o cunosc eu sau o altă personalitate care mă cunoaștea și îmi cerea acest serviciu.

– Câte limbi străine cunoașteți?

Rodica Paléologue: Cunosc mai multe limbi moarte, cred că aș spune că nu cunosc nouă limbi străine, dar am acces la nouă limbi străine.

– De la Biblioteca Națională a Franței cum ați făcut trecerea în lumea modei?

Rodica Paléologue: Într-o zi am ieșit pentru o expoziție care se afla în incinta instituției și acolo un tânăr, ca toți voi și ca noi, l-am văzut alergând și de sub sapca lui foarte modernă mi-a spus că de un an caută capul meu. Capul meu, figura mea, mutra mea, și-a imaginat o campanie publicitară pentru ochelari de soare pe care nu reușea să o ducă la cap pentru că avea o anumită viziune despre un anumit tip de eleganță. Când m-a văzut a avut impresia că eu aș fi o persoană de la care ar putea să conceapă această campanie și mi-a dat cartea de vizită. Timp de două săptămâni m-am gândit și după aceea am transmis un sms și astfel a aflat coordonatele mele și am început să colaborăm.

Rodica Paléologue: Coerența între suflet, corp și intelect duce la un fel de frumusețe care emană o personalitate, un stil, un sentiment, o recunoașterea a celorlați ceea ce este foarte important sau o lumină interioară ceea ce ne salvează atunci când ceilalți consideră că nu suntem destul de simetrici, frumoși.

– Ce reprezintă pentru dumneavoastră conceptul de frumusețe? Cum l-ați defini?

Rodica Paléologue: Nu m-am considerat frumoasă și nu știu ceea ce înseamnă, dar coerența între suflet, corp și intelect cred că duce la un fel de frumusețe care emană o personalitate, un stil, un sentiment, o recunoașterea a celorlați ceea ce este foarte important sau o lumină interioară ceea ce ne salvează atunci când ceilalți consideră că nu suntem destul de simetrici, frumoși. Toată lumea știe și nu ezit să vă spun: modelul de frumusețe a evoluat de-a lungul timpului, frumusețea eternă este cea despre care ceilalți își amintesc și care există în ochii celorlalți. Pentru aceasta cred că singurul efort pe care trebuie să îl facă modelul este să îi vadă pe ceilalți.

– Cum arată o zi din viața dumneavoastră?

Rodica Paléologue : Cum arată o zi din viața mea? Eu trebuie să fiu gata pentru tot ce mi se va întâmpla în ziua respectivă. Deci, încep să mă pregătesc pentru o zi ca și cum m-aș pregăti pentru o viață, pentru că nu știu ce se întâmplă.

Până acum Rodica a colaborat cu mai multe case de modă din Franța, Japonia și Italia. Cele mai răsunătoare nume sunt: Bulgari, Chanel și Louis Vuitton. Pentru ultimul brand a jucat într-un scurtmetraj alături de David Bowie. Rodica Paléologue este mama a trei băieți, dar încă nu a devenit bunică. Îi place să mănânce fructe și legume, nu face sport, dar poate să stea și zece ore pe tocuri.