Născut într-o familie de dascăli, Traian Sturza a studiat fagot de la 10 ani, având posibilitatea alegerii unei școli cu profil muzical sau una cu profil pedagogic. A urmat liceul cu aceeași specializare în orașul său natal, Iași, ca mai apoi, la vârsta la care mulți tineri încă își pun întrebări despre viitorul lor și își lasă visele în așteptare, a luat decizia de a pleca din România, tocmai în SUA.

Schwob School of Music din cadrul Universității de Stat din Columbus, Georgia a fost un joc ticluit al șanselor îmbinat cu o sete mare de evoluție. După patru ani de muncă, studiu și dorință de creștere, cu o bursă completă pe toată durata acestor ani, a absolvit programul de Bachelor of Music Performance cu mențiunea Magna cum Laude, anul trecut în luna mai.

            Numele său în momentul prezent, fiind un artist la început de drum, nu este legat permanent de nicio locație specifică, deși în 2019-2020 a făcut performanțe la Opera din Malmo, unde a completat echipa fagotiștilor din Iași în Suedia.

Ca să te deosebești de alți muzicieni valoroși și ca să “supravețuiești” într-un mediu internațional competitiv, volumul de muncă și nivelul de implicare necesită să fie constant, astfel Traian se pregătește pentru examenul de intrare la Conservatorul din Munich, Germania fiind țara în care fagotul este la cel mai înalt nivel. Oportunitățile pentru orchestrele mari sunt destul de rare și nu dorește să ocolească niciuna, așa încât susține audiții pentru joburi full time.

Fără a păstra o ordine a preferinței, tânărul artist a cucerit cu fagotul scene mari din SUA precum cele din Florida,Texas, Carolina de Nord, Colorado, Kansas, New York, Missouri, Alabama și bineințeles Georgia. A împărțit emoție și publicului spectator din Europa, mai exact în Londra, Berlin, Munich, Frankfurt, cu mărturisirea că nu se va opri aici, deoarece datorează mult acestui instrument. Dacă nu se întâmplau toate restricțiile legate de pandemie, acum ar fi concertat la Pacific Music Festival, un festival fondat de Leonard Bernstein în Sapporo, Japonia.

            Fagotul reprezintă startul formării sale din punct de vedere artistic și social. Se învârte în jurul lui, iar aproape toate deciziile sunt influențate de acesta. Mai multe despre ce înseamnă muzica pentru Traian Sturza, dar și despre drumul său academic, direct de la invitat.

             Cine este Traian, ce studii ai terminat și cum ți-ai descrie traseul ales în câteva idei?

            Mă numesc Traian Petroniu-Sturza, sunt muzician, fagotist, și mi-am început formal traseul în viața muzicală în 2007, la Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă” din Iași. După terminarea liceului, am fost acceptat la Schwob School of Music din cadrul Universității de Stat din Columbus, Georgia, USA. Acolo, am petrecut patru ani cu ajutorul unei burse complete și am absolvit programul de Bachelor of Music Performance cu mențiunea Magna cum Laude, în mai 2019.

Care este povestea frumoasei escapade academice?

            Escapada mea academică a fost presărată cu o serie de momente norocoase care s-au ivit la momentul potrivit. Totul a început cu decizia inspirată a părinților mei, care mi-au dat șansa, la vârsta de 9 ani, să aleg între o școală cu profil pedagogic, ambii fiind dascăli, sau o școală cu profil muzical. Fiind în contact cu muzica de la o vârsta fragedă, am observat un minim de abilități muzicale sau „talent” de care dispuneam. Pentru mine, decizia a fost ușoară și am ales Liceul de Arte din Iași.

            Acolo, am avut norocul să am un profesor inspirat care a reușit să-mi stimuleze curiozitatea față de muzică și de fagot, și care m-a făcut să simt că fac parte dintr-un grup de elită, format din toate generațiile de fagotiști de succes pe care dumnealui le-a îndrumat. În ultimii ani de liceu, am intrat în contact cu acești colegi, care, ca niște frați mai mari, au contribuit la evoluția mea și m-au ajutat să îmi găsesc calea. Așa am ajuns să aplic pentru universitate în Statele Unite.

Șocul cultural a fost major odată ajuns în America, dar benefic. Educația primită   acolo mi-a oferit o perspectivă extinsă, și contactul cu un stil de viață complet diferit față de cel românesc m-a forțat să fiu flexibil și să mă adaptez. Cursurile au fost diverse, pe lângă cele legate de muzică am urmat cursuri de astronomie, istorie, matematică, stiințe politice etc. Cel mai mare beneficiu de pe urma celor patru ani în State este capacitatea de a gândi critic, lucru pe care, din păcate, educația din școala românească nu a reușit să mi-l insufle.

Dragostea față de fagot a fost de la primul sunet?

            Pentru un copil de 10 ani fagotul este un instrument masiv și bizar. Îmi amintesc prima dată când am văzut instrumentul, în septembrie 2007, la școală. Era mai înalt decât mine și drept urmare, puțin intimidant.

            Cu toate astea, entuziasmul, și mai târziu, dragostea față de fagot nu au întarziat să apară, și pentru asta nu există destule cuvinte prin care pot să îi mulțumesc profesorului meu, domnul Valentin Petrescu, care, în mulții ani în care a profesat, a reușit să inspire atâtea generații de elevi prin felul dumnealui de a fi și prin entuziasmul său. El ne-a învățat să ne împingem limitele și să ne motivăm unul pe altul, și pentru asta o să îi rămânem datori toată viața, atât noi elevii, cât și școala românească de fagot.

Numele tău este legat acum de Malmo. Un joc hazard al șanselor sau dorință?

            Fiind încă un muzician la început de drum, numele meu nu este legat permanent de nicio locație specifică. După terminarea studiilor în Statele Unite, s-a ivit oportunitatea unei colaborări în Suedia cu Opera din Malmo (din nou norocul a fost de partea mea).

            Aici am fost invitat ca și co-solo fagotist pentru sezonul 2019-2020 și am avut norocul să cânt cot la cot cu bunul meu prieten și mentor Constantin Barcov și cu Alexandru Chirica, formând astfel un trio al fagotiștilor școliți la Iași în Suedia.

Cum e viața ta acum în Suedia, comparativ cu România? Ce faci în prezent?

            Am petrecut un an în Suedia și pot să zic că din prima zi am avut o experiență foarte pozitivă. Colegii de la operă m-au făcut să mă simt inclus încă de la început și colaborarea noastră a decurs într-un mod foarte natural. Ca societate, suedezii m-au impresionat prin eforturile lor active prin care încearcă să asigure bunăstarea psihică și materială a tuturor locuitorilor, fie ei cețăteni suedezi sau nu. Pentru mine acesta este un exemplu de societate iluminată și cred ca am putea învăța cateva lucruri de la ei.

            În prezent mă pregătesc pentru examenul de intrare la Conservatorul din Munich, unde aș vrea să studiez pentru a obține o educație într-o școală germană, Germania fiind practic țara unde fagotul este probabil la cel mai înalt nivel, și încep să fac audiții pentru joburi full-time în Europa. Oportunitățile pentru orchestre mari sunt destul de rare și trebuie atacate când apar.

Ce le-ai spune tinerilor muzicieni, să rămână în țară sau sa-și încerce norocul peste granițele acesteia?

            În lumea muzicii clasice, cred că de la începuturi a existat o tendință ca tinerii muzicieni să călătoreasca pentru a învăța de la maestri. Când a vrut să-și perfecteze tehnica de compoziție pentru operă, Mozart a călătorit în Italia pentru a fi în contact cu cele mai mari voci ale timpurilor. La fel și George Enescu care, după cum știm, a părăsit țara la o vârstă fragedă pentru a urma studii în Viena și Paris.

            Rețeta nu e la fel pentru toată lumea, dar dacă ar fi să dau un sfat, aș încuraja tinerii muzicieni și nu numai, să exploreze cultura muzicii clasice din Europa, sa învețe de la oameni valoroși și să își lărgească orizonturile ca să aibă acces la toate oportunitățile care apar. Cred că orice muzician român, cu job sau fără, ar trebui să facă o audiție pentru un post sau o competiție în afara țării. În opinia mea nu există modalitate mai bună să cunoști colegi din alte țări și să înțelegi care este nivelul cu adevărat.

Ce înseamnă muzica pentru tine? Ce sentiment îți dă?

            Muzica reprezintă o parte majoră din viața mea, așa că e greu să definesc exact ce înseamnă pentru mine, în afară că influențează toate deciziile pe care le iau, acestea fiind prin prisma urmăririi unui nivel cât mai înalt de cunostințe și aptitudini. E o oportunitate să interacționez cu oameni la un nivel care nu ar putea fi atins altfel, e volatilă, niciodată de două ori la fel și mă simt privilegiat de fiecare dată când am ocazia să iau parte la această formă de expresie.

Artistul Traian mai simte emoții când urcă pe scenă având în vedere experiența sa? 

De fiecare dată când am șansa să cânt pentru oameni simt emoții. Bineințeles, la nivelul ăsta sper că niciodată nu va fi vorba de trac sau frică de scenă, dar sper că oportunitatea de a arăta ce am pregătit, de multe ori luni întregi, să trezească în mine entuziasm, curiozitate și bucurie până la finalul carierei mele.

            Pe unde te-a purtat fagotul?

Răspunsul scurt la întrebare este: peste tot pe unde am fost vreodată. Am plecat din România la 18 ani pentru și datorită fagotului. În Statele Unite am vizitat Florida, Texas, Carolina de Nord, Colorado, Kansas, New York, Missouri, Alabama și bineințeles Georgia. În Europa, fagotul m-a purtat prin Londra, Malmo, Berlin, Munich, Frankfurt, Muri(Elveția).

Într-o lume fără coronavirus, v-aș fi scris aceste răspunsuri de la Pacific Music Festival, un festival fondat de Leonard Bernstein în Sapporo, Japonia. Deci, pot spune că datorez destul multe acestui instrument.

            Cum arată viitorul pe care ți-l dorești? Întrebarea clișeică: unde te vezi peste 10 ani?

            În 10 ani sper să fiu mai însetat de cunostințe si mai deschis la minte, sper să fac muzică bună cu oameni frumoși la suflet. Îmi doresc să am atât succes încât să pot oferi și altora oportunități la fel cum și mie mi-au fost oferite.