a

Lorelei Răducan, chef cofetărie vegană: „În prezent, numărul oamenilor din lume care aleg să fie vegani este în continuă creștere”

- - 122- 145 vizualizari

Am stat de vorbă cu Lorelei Răducan, persoana din spatele cofetăriei vegane Lorelicious, despre deserturile vegane, popularitatea unor astfel de mâncăruri și ce dificultăți întâmpină un tânăr antreprenor în România.

 

Povestește-ne despre începutul cofetăriei. Cum ai ajuns la această idee?

Când am devenit vegană am simțit o schimbare în bine semnificativă a stilului meu de viață. Am decis să îmi schimb total profesia, tocmai terminasem studiile in Istoaria artei, și mi-am găsit un job la un restaurant vegan, deorece îmi doream să contribui la un nivel mai mare la popularizarea conceptului de veganism. După câțiva ani, am realizat că misiunea mea este una și mai mare, aceea de interacționa direct cu oamenii, de a le povesti expreința mea și de a asculta experiențele lor. Așa a apărut ideea de a avea un magazin online cu deserturi vegane. Astfel am ajuns să creez legături cu clienții mei, să cunosc tot mai multi oameni cu care să am concepte comune. Practic, existența magazinului este forma mea super pozitivă de activism vegan.

Cum sunt diferite deserturile vegane?

Deserturile vegane nu conțin ingrediente de origine animală. Sunt extrem de versatile și în ciuda aparențelor, variantele de combinații de gusturi sunt infinite. Noi folosim atât fructe, cât și legume/leguminoase ( spanac, sfeclă, cartof dulce, morcov, năut, fasole roșie) pentru a le oferi textura, gustul sau culoarea la care ne dorim să ajungem. Există alternative pentru orice element dintr-un desert clasic. Folosim nuci și semințe, unt de cacao, lapte vegetal, de migdale, ovăz, soia, orez și multe altele, smântână și ulei de cocos sau aquafaba, apa în care fierbe năutul. Pentru cromatică apelăm la pigmenți din natură- turmeric, spirulină, matcha și altele. Elementul dulce vine din îndulcitori precum fructele uscste,siropul de agave, fructoză, stevia. Așadar, un desert vegan conține fibre, nu conține zahăr procesat, iar la final realizezi că pentru a-ți satisface tu pofta de dulce nu a suferit nimeni.

De ce ai recomanda un astfel de desert cuiva?

Aș recomanda, în primul rând, un astfel de desert celor care nu au încercat încă, pentru a fi surpinși. Distincția dintre un desert clasic și unul vegan este că alegându-l pe cel vegan, ești mai prietenos cu animalele, mediul și cu tine însuți, iar la nivel de gust, diferența va fi că cel vegan îți va plăcea chiar mai mult. Spun asta conform feedbackului primit de la clienții noștri.

Cum vezi cofetăria peste cinci ani?

În acest moment prăjiturile sunt lucrate în atelier și ajung la clienți prin intermediul comenzilor online pe site, pe care le preluăm și mai apoi le livrăm sau pe care le pot ridica chiar ei de la noi. De asemenea, sunt disponibile la secțiunea de deserturi și în 3 locații din București. Îmi doresc mult să ne extindem spațiul de producție și să avem de asemena un spațiu în care oamenii să poată veni să servească deserturile la noi în locație. Astfel, am fi și mai aproape de oameni, de dorințele și nevoile lor și ar fi mult mai ușor și pentru noi să ne facem treaba și mai bine.

Ce obiective pe termen lung ai?

După ce vom avea locația pe care ne-o dorim, vreau să extind colaborările cu alți producători locali de alimente vegane, pentru ca deserturile noastre să fie din ce în ce mai accesibile pe piață. Mi-ar plăcea să ajungem să distribuim produsele noastre și în rețelele de supermarketuri sau în magazine mari. Un alt obiectiv este acela de a mări aria de livrări și în zonele din afara Bucureștiului sau de ce nu, să deschidem o locație și într-un alt oraș.

Consideri că în viitor mâncarea vegană va crește în popularitate?

Cu siguranță! În prezent, numărul oamenilor din lume care aleg să fie vegani este în continuă creștere. Fie că este vorba de vegetarieni sau flexitarieni, consumul de carne scade tot mai mult. Acestă alegere este motivată de emapatia față de animale, grija față de mediu și față de sănătatea oamenilor. Și pe bună dreptate, eliminarea alimentelor de origine animală este o opțiune de sustenabilitate.

Au apărut acum atât de multe alternative la alimentele de origine animală, încât chiar merită să încerci, practic nu ai nimic de pierdut, ci doar de câștigat.

Ce dificultăți întâmpină un tânăr antreprenor în România?

E nevoie de curaj să începi să-ți pui în practică ideile. Este vorba despre anumite proceduri birocatice care ar putea să te sperie, așa cum mi s-a întâmplat și mie, mai ales că nu am fost deloc familiarizată cu ele. Apoi intră în discuție bugetul pe care îl aloci punerii în practică idei tale. Întotdeauna intervin cheltuieli care ti-au scăpat din planul inițial și e nevoie să ai un backup.

Ce i-ai transmite cuiva care dorește să își deschidă o cofetărie?

Noi suntem la început cu acest proiect, avem încă mult de învățat și de implementat. Mi-ar plăcea să pot face recomandări altora, dar încă descopăr și eu la rândul meu ce presupune a avea o cofetărie. Un singur sfat aș avea, acela de a face totul cu atitudine maxim pozitivă și cu multă răbdare. Dacă ești pasionat de ceea ce faci, totul este mult mai ușor.

De unde îți iei inspirația ca chef?

Mă inspiră mai ales natura, cu atât de multe fructe și legume, în culori atât de vibrante, cu texturi atât de diverse! Când văd un fruct colorat și bine copt mă gândesc deja la un desert în care să îl integrez. Îmi regăsesc ideile și în preparatele bunicii și mamei mele. Îmi amintesc de simplitatea și de gustul așa de curat al acelor mâncăruri și încerc de multe ori să recreez acel gust. Îmi plac ingredientele naturale și gusturile care vin direct din alimentele pe care le folosesc, fără adaosuri inutile. Am câteva rețete de prăjituri care au 4,5 ingrediente, dar rezultatul este spectaculos.

Care sunt cărțile pe care ar trebui să le citească oricine e pasionat de gătit?

Pentru cei care sunt interesați și de o alimentație plant-based echilibrată recomand cartea The How Not to Die Cookbook, Michael Gregor, care conține peste 100 de rețete de preparate vegane, iar pe langă acestea în carte se regăsesc și informații despre ingrediente, dar și un plan de alimentație structurat. O altă recomndare ar fi Modern Vegan Baking: The Ultimate Resource for Sweets and Savory Baked Goods, Gretchen Price, care este de mare folos celor care vor să invețe să prepare aluaturi de plăcinte, tarte, blaturi de tort, biscuiți și multe alte minunații, care pot părea dificile în varianta vegană.

122 recommended
145 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Vlad Dumitrescu


Bookmark?Remove?

Radu Atanasiu, profesor de gândire critică: „În școlile românești, există o lipsă de încredere în elevi și se preferă dezvoltarea memoriei, nu a inteligenței”

-

Am stat de vorbă cu Radu Atanasiu, profesor de gândire critică la Maastricht School of Management și mi-a povestit despre principalele erori din sistemul de învățământ românesc, care sunt cele mai des întâlnite erori de logică la români și de ce este bine să î... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Cristina Chipurici, fondator The CEO Library: „Cred foarte mult în ideea de curator; trebuie să putem să selectăm cele mai bune informații pentru noi”

-

Cristina Chipurici a creat anul trecut, alături de Bobby Voicu, The CEO Library, pentru că viața e prea scurtă să citești cărți nepotrivite. Site-ul ajută cititorii să selecteze cărțile care îi vor ajuta să își accelereze procesul de învățare, cu recomandări d... Mai mult »